Wednesday, April 29, 2015

S-a lansat Abatia!



Astăzi, 28 aprilie, s-a lansat primul număr al revistei de bandă desenată SF Abația, inspirată de unul dintre cele mai bune romane SF românești. Este vorba despre o revistă 100% românească, un proiect prin intermediul căruia inițiatorii acestuia își doresc să participe la reanimarea peisajului și consumului de benzi desenate în țara noastră. 
Revista va fi disponibilă din luna mai în întreaga țară și va apărea o dată la două luni. Va avea 40 de pagini (30 de pagini de bandă desenată și o povestire SF scrisă de diferiți autori ai genului) și un tiraj de 10.000 de exemplare. În primă fază, va putea fi comandată online pe www.abatia.ro, iar ulterior prin intermediul Librăriilor Cărtureşti, prin Inmedio și alți agenți de difuzare a presei, cu care editorii sunt în negocieri în acest moment. 

 
„Răsfoind paginile revistei, te impresionează grafismul inedit al desenatorului Răzvan Chelaru. El practică un desen aparent sumar, dar în realitate bazat pe puterea sugestiei. Personajele create de el sunt veridice, decorurile, în special clădirea Abației, sunt impresionante (se vede mâna de arhitect a desenatorului). La fel și perspectivele care, uneori, îți taie răsuflarea.” -  Dodo Niță, critic și istoric de benzi desenate, președintele Asociației Bedefililor din România.
Totul a început de la o discuție despre benzi desenate și cărți SF. Apoi, au fost discuții mai lungi, planuri, idei, care ne-au dus la întâlnirea cu autorul cărții, Dan Doboș, căruia i-a plăcut ideea proiectului și ne-a permis să folosim subiectul romanului ca temă a revistei bandă desenată”, declară Bogdan Ciocănea, unul dintre cei doi editori ai revistei.

Romanul după care este inspirată banda desenată Abația a fost comparat de către critici cu „Dune” (scris de Frank Herbert) și cu „Fundația” (scris de Isaac Asimov). Autorul romanului Abația, Dan Doboș  declară:  „În furtuna de sentimente stârnite de ceea ce am citit despre Abația, cel mai tare m-au înfiorat și m-au făcut să visez însă mereu rândurile unde se scria despre miza transpunerii universului creat de mine în bandă desenată și în film. Parcurgând paginile revistei de bandă desenată, veți vedea că ceea ce era pentru mine proiecția îndepărtată a unei satisfacții imense a devenit astăzi realitate.”
Pentru că este un proiect independent și pentru că resursele financiare cu care au pornit la drum s-au dovedit a nu fi de ajuns, inițiatorii proiectului au apelat la platforma de crowdfunding we-are-here.ro. Echipa a reușit să strângă o parte din banii necesari tipăririi primului număr al revistei și s-au bucurat să vadă că au deja câțiva fani fideli care abia așteaptă să răsfoiască revista și să descopere universul Abației.
Revista se adresează unui public variat: în primul rând, cei pasionați de benzi desenate, jocuri (video games, boardgames), literatură și filme SF. „Ca și în roman, în banda desenată sunt prezentate concepte pe care numai o minte mai <<coaptă>> le poate înțelege (manipulare, control al resurselor, religie). Eu o recomand persoanelor peste 16 ani şi cred că va fi o lectură foarte plăcută pentru toți cei care au o afinitate pentru a IX-a artă, moștenită din benzile desenate ale copilăriei” (Manuel Enache, editor).



Monday, April 20, 2015

Revista COMICS nr.26 (aprilie 2015)

Revista Comics revine cu o noua editie dedicata benzilor desenate romanesti. Coperta il aduce in prim plan pe Vlad Popa cu o cuprinzatoare poveste western, Radu Stoican revine cu un nou episod din Amiralul Incuiat, Alexandra Gold, Xiusha, Octav Ungureanu cu o pagina de Scc.comics si o pagina de personaje desenate la metrou si Bogdan Stere, unul din castigatorii concursului de benzi desenate organizat de Festivalul International de Benzi Desenate de la Sibiu. Revista prezinta si cate un sample din webcomicurile: Ars Moriendi desenat de Elena Barbu si scris de Sergiu Vasile, Gritty Owls; promoveaza proiectele glumita.ro de Alexandru Purcarea,  Pillowzoid Studios, Fear is a lie; si revistele de benzi desenate Tinerete fara batranete - cea de a doua revista editata de HAC!BD, The Walking Dead, Abatia, Legendele Dacilor. De asemenea aflam noutati si despre editia de anul acesta a Bucuresti ComicsFest.

Revista poate fi citita gratuit pe www.revistacomics.ro si poate fi incorporata pe orice site sau blog folosing codul de [aici] iar pe pagina librarie gasiti cele mai noi benzi desenate romanesti: revistacomics.ro/librarie

Friday, April 10, 2015

Harap Alb continua nr.16

Noul numar al revistei HAC! este deja  deja in mainile abonatilor iar din 15 aprilie il puteti gasi si la chioscurile de ziare, librariile si benzinariile din toata tara. Pana atunci puteti comanda revista dar si multe alte produse HAC!BD si benzi desenate romanesti din noul magazin online: www.supererou.ro
În HAC! numărul 16, Ștefan capătă o piatră Neris și află ceva despre o alta. Lardea o pățește iar, dar e salvat la timp de o soartă rușinoasă de către Mara. Kudas descoperă cate cava despre prietenie în general…si nu este deloc încântat. Baian și regele Cioară își încep prietenia în mijlocul flăcărilor. În Fluviul Șoaptelor, Moroianu se întâlnește cu Ziraxes și e speriat. Avem si un serial nou, deși vechi…. este vorba tot despre Harap Alb este vorba, dar  mai multe va lasam sa descopriti singuri… În plus, puteți afla noutăți din lumea benzilor desenate românești.

De asemenea, Editura HAC!BD se pregateste de lansarea unei noi reviste de benzi desenate, inspirata tot din basmele romanesti dar de aceasta data intr-o varianta Science Fiction. Primul numar din “Tinerete fara batranete” va fi lansat in luna mai si va aparea, ca si HAC! o data la 2 luni. Daca doriti sa fiti la curent cu toate noutatile ne puteti urmari pe pagina de facebook.