Tuesday, April 11, 2017
Salonul European de Banda Desenata
Cea de a V-a ediție a Salonului European de Bandă Desenată va avea loc luna viitoare la București, între 9 și 22 mai. Evenimentul reunește o amplă expoziție europeană, găzduită la Rezidența Scena9 (str. I.L. Caragiale 32), mese rotunde, ateliere și dezbateri, toate reunite sub tema ediției din acest an: „Respect”.
Toți cei interesați de banda desenată, profesioniști sau amatori, pot vizita timp de două săptămâni expoziția ediției din acest an, găzduită la Rezidența Scena9 (str. I.L. Caragiale 32), un spațiu ce adună laolată lucrări din Austria, Cehia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia , Marea Britanie, Polonia, România, Spania, Suedia și Țările de Jos.
Deschiderea Salonului European de Bandă Desenată va avea loc chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, începând cu ora 19.00, printr-un eveniment inedit, reunind vernisajul expoziției și un performance de muzică și artă live, susținut de formația austriacă Bonnage Horreur.
Mai multe detalii în curând.
Wednesday, March 22, 2017
Webcomic: #Dinviata
Un nou webcomic romanesc desenat de Leonard Lutia: [link]
Thursday, March 16, 2017
Revista COMICS nr. 33 (martie 2017)
Revista COMICS nr.33 reuneste in paginile ei 16 autori. Coperta, interviul si povestea principala apartin lui Anghel Serban aka Comic Gianchi. In paginile revistei sunt prezenti (in ordinea aparitiei): Nilu Crocodilu, Meruna, italienii Bondi & Bavieri, Gheorghe Comics, Octav Ungureanu, Cristina Moise si webcomicul sau "The misadventures of Lisa Popescu", Alexandra Gold si primul episod din "Gainarii", Cornaciu-Ghenea Liviu, Adrian Serghie, Leonard Lutia si noul webcomic #DinViata, Octavian Curosu, Xiusha, faimosul Ionut Popescu, comics.cevamarunt.ro si ComicsHub.
Tot in acest numar, RevistaCOMICS va invita la Festivalul International de Benzi Desenate de la Sibiu, la targul de carte SF& Fantasy Final Frontier si la show-ul de stand-up comedy cu inventii Obiecte Ciudate si bineinteles nu ratati cel mai nou numar din HAC!
Cititi revista integral si gratuit aici: www.revistacomics.ro
Tuesday, March 14, 2017
"Dragostea mea infinita pentru tine"
Un nou album de banda desenata tradus in limba romana. De data asta e vorba de "Dragostea mea infinita pentru tine" de potughezul Paulo Monteiro.
Mai multe aflati aici: [link]
Saturday, March 11, 2017
Friday, March 10, 2017
East European Comic Con 2017
Urmariti pagina de facebook pentru noutati: [link]
Monday, March 6, 2017
Povesti despre colectia Grafic
Joi & vineri pasionații de #BD au program în Cărturești:
Editura ART și Cărturești vă invită în Ceainăria Cărturești Verona, joi, 9 martie, de la ora 18:30, la o discuție pe marginea ultimelor romane grafice apărute în colecția #Grafic: #Aici, de @Richard McGuire, #Sosirea, de Shaun Tan, #CasaVeselă, de Alison Bechdel, #FantomaAniei, de Vera Brosgol.
Invitați: Simona Dumitriu, Andra Matzal, Alexandru Cârlan, Alin Răuțoiu.
Vineri, 10 martie, de la ora 18:30, vă invităm la Cărturești Fandom la expoziția bandă desenată dedicată colecției #Grafic și curatoriată de Alexandru Ciubotariu/Pisica Patrata. Vinul și muzica sunt din partea casei. În plus, în spiritul volumului #Aici, de Richard McGuire, vom asculta piese despre București care au fost cântate în oraș de-a lungul anilor.
Vă așteptăm!
event fb: [link]

Wednesday, March 1, 2017
EUNIC anunta FEBD 2017
Ziua de 9 mai va fi anul acesta sărbătorită printr-un festival de bandă desenată, organizat de EUNIC. Festivalul European de Bandă Desenată va avea loc între 9 și 28 mai și va avea tema „Respect”, inspirată de al doilea articol al Tratatului de la Lisabona: „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.”
Fastivalul International de Benzi Desenate Sibiu 2017
A cincea editie a Festivalului International de Benzi Desenate de la Sibiu va avea loc in zilele de 19, 20, 21 mai 2017 la CNM ASTRA - Casa Hermes (Piata Mica nr 11).
Afisul de anul aceasta este desenat de Maria Surducan. Acesta deschide usa spre lumea minunata a basmelor si monstrilor.
Festivalul este organizat de Asociatia de prietenie Ille et Vilaine Sibiu, CNM ASTRA si asociatia Solidarite 35 Roumanie. Festivalul este sustinut deUnimat, SR2C, Lectorat français de Sibiu, Institutul Francez, Delegația Valonia-Bruxelles / Délégation Wallonie-Bruxelles à Bucarest, Wacom for Creatives Romania, HAC!BD, Revista Comics
Urmariti pagina Sibiu Comics Club pentru mai multe detalii: [link]

Monday, February 27, 2017
Atelier de benzi desenate
Atelierul de benzi desenate are ca scop crearea unui teritoriu în care nu există doar răspunsurile: corect sau greșit, ci oferă participanților libertatea de a explora și experimenta. Copii vor avea posibilitatea de a înțelege mecanisme de gândire, transformând o idee într-o poveste completă. Vor avea la îndemână o serie de cadre desenate menite să le stimuleze imaginația. Pe baza ilustrațiilor, vor schița și dezvolta firul narativ al fiecărei povești, devenind creatorii propriului univers.
detalii [aici]
detalii [aici]
Kinofest
Pe 18 martie, 277 de scurtmetraje se
aliniază pentru startul unui eveniment unic - Maratonul Kinofest Cluj 2017: filme premiate, animaţii, filme de
ficţiune, visual fx, videoclipuri, microfilme... grupate în programe variate şi
incitante.
8 zile de festival, 106 ore de proiecţie - zi şi noapte vor
rula scurtmetraje marca Kinofest. Să nu zici că n-ai filme pe săturate!
Evenimentul
va avea loc între 18 şi 26 martie la Urania Palace, iar intrarea este liberă.
detalii [aici]
Tuesday, February 21, 2017
Fantoma Aniei
„O capodoperă!“ Neil Gaiman
Publicată în ianuarie 2017
Traducere din engleză de Matei Sâmihăian
paperback, 224 p, 150x175 p
ISBN 978-606-710-444-8
Autor: Vera Brosgol
Domenii: Aventură, Beletristică 14+, Thriller
Colecție: Grafic ART
Dintre toate lucrurile pe care se aştepta Ania să le găsească pe fundul unui vechi puţ, o nouă prietenă nu se număra printre ele. Mai ales nu o prietenă care să fie moartă de un secol. Să cazi într-un puţ e şi-aşa destul de rău, dar viaţa Aniei în sine s-ar putea să fie şi mai oribilă. Îi e ruşine cu familia ei, se jenează cu propriul ei corp şi a cam renunţat să-şi mai găsească locul în liceu. O nouă prietenă – fie ea şi moartă – este exact ce are nevoie. Dar prietena Aniei nu glumeşte deloc când zice că are de gând să-i fie alături pentru totdeauna...
Mai multe detalii [editura Young Art]

Sosirea
Un roman grafic fără cuvinte
- Publicată în noiembrie 2016
- hardcover
- Ilustrată
- Autor: Shaun Tan
- Domenii: Cărţi ilustrate, Romane grafice
- Colecție: Grafic ART
Ce-i face pe atât de mulți oameni să lase totul și să plece într-o țară misterioasă, unde nu au pe nimeni, unde tot ce știau are alt nume și viitorul este necunoscut?
Acest roman grafic, în care doar imaginile vorbesc, e povestea tăcută a fiecărui imigrant, a fiecărui refugiat, a fiecărui om care s-a strămutat – și un tribut adus tuturor celor care au mers pe acest drum.
Saturday, February 18, 2017
Call for submissions: RevistaCOMICS #33
Numarul 33 al RevistaCOMICS.ro e deja in chinurile facerii si avem nevoie de comics si benzi desenate! Trimite propunerile tale pana pe 10 martie la adresa comics[arond]revistacomics.ro. Format A5 + 5 mm margini de taiere, alb negru sau color. Tema, stilul si abordarea raman ca de obicei la alegerea autorilor.
Pana una alta, puteti rasfoi numerele trecute aici: www.revistacomics.ro
Pana una alta, puteti rasfoi numerele trecute aici: www.revistacomics.ro
Friday, February 17, 2017
HAC! #30
În HAC! #30 se precipită treburile. Revine Haiganu iar lucrurile iau o turnură ciudată. Ne despărțim de un personaj drăguț. În Fluviul Șoaptelor, Spânu are un moment de introspecție. Și își potolește foamea. Pe moment. În Furia Oarbă, aflăm cum arată tărâmul zeilor și faptul că Garlaan n-a murit. Fergonautul își continuă periplul prin istorie-de data asta prin istoria artei. Avem o aventură completă marca Viorel Pîrligras: Bate și ți se va deschide. Chiar și dintr-un univers paralel. Iar în Ordinul Efemeridelor, Orrin, fiul lui Greg are parte de educație serioasă. Cu mutanți.
la chioscuri in toata tara sau comenzi online: [aici]
la chioscuri in toata tara sau comenzi online: [aici]
Subscribe to:
Posts (Atom)