Tuesday, June 20, 2023

 

Ce ai schimba în istoria orașului tău?

Până pe data de 31 iulie 2023 așteptăm lucrarea ta de bandă desenată având tema ,,Ce ai schimba în istoria orașului tău?”

Cum îți alegi subiectul ?

Dacă nu ți-ai pus până acum această întrebare, noi îți recomandăm să îi întrebi pe părinți, bunici, vecini sau alți cunoscuți, ce ar schimba ei în istoria locului în care trăiesc.

Dacă ai între 12 și 17 ani, faci bandă desenată și ești interesat de istorie, desenează cel puțin o planșă de benzi desenate având tema Ce ai schimba în istoria orașului tău? și apoi trimite fotografia planșei, alături de numele tău întreg, vârsta și un număr de telefon mobil, la adresa salonbdbrasov@gmail.com, până cel mai târziu pe 31 iulie 2023.

Un juriu format din artiști de bandă desenată va juriza lucrările primite. Dacă te anunțăm că ești selectat/ă, trimiți, tu sau un adult apropiat ție, planșa scanată la o rezoluție de minim 300 dpi și o vei regăsi în expoziția din cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2023 și expoziția Festivalului Balcanic al Tinerilor autori de benzi desenate din Leskovac 2024 (Serbia), cel mai important eveniment anual dedicat tinerilor autori de benzi desenate din țările balcanice.

Cele mai bune lucrări vor fi premiate:

Premiul I  în valoare de 500 lei.

Premiul II în valoare de 400 lei.

Premiul III în valoare de 300 lei.

3 mențiuni în valoare de 100 lei fiecare.

Așteptăm aplicația ta!

Concursul este organizat în cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2023.

Producător: Muzeul Județean de Istorie Brașov

Parteneri: Asociația Forums, Coresi Shopping Resort, HISTORIA, Leskovac School of Comics ,,Nikola Mitrovic Kokan”

Parteneri media naționali: AGERPRES, modernism.ro, revistacomics.ro, zilesinopti.ro

Proiect susținut de Consiliul Județean Brașov.

No comments:

Post a Comment